Spital, miros fetid de analgezic
Si lagarul detentiei vietii
Care oricum se scurge.
O incercare disperata
De a iesi din umbra
Mortii.
De ce ne concentram ultimul avant pe vorbe
Spuse de oameni pe care nu ii stim?
Oare viata de dupa viata
Nu va fi mai buna?
Sperante mor cu noi, in noi-
Se duc in praful abisal
Al panzelor de paianjen ratacite la colt.
Deasupra tuturor e valul
Care acopera sufletul
Cu un cearceaf alb.
Spital,gradina paradisiaca
Cu flori avide de suflete,
De ce nu iti asumi esecul?
duminică, 1 martie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
